Atestat Broker

Costuri: 714 RON (curs+examinare)+100 RON (eliberare de către C.N.V.M. a atestatului)

Durată: 1 săptămână

Desfasurare: cursurile au loc periodic la et.12 al sediului BVB unde are sediul si Asociaţia Brokerilor

La începutul verii, unul din membrii ATAR,Vlăduţ Nechifor, a participat la cursurile de autorizare broker organizate de Asociaţia Brokerilor .

“A fost o experienţă benefică, chiar dacă am învăţat mai multe lucruri noi legate de legislaţie decât lucruri legate de tranzacţionare, analiză fundamentală sau tehnică.Cursurile au durat o săptămâna pe parcursul căreia am parcurs în mare domeniul pieţelor de capital, fiecare zi având o altă tematică . Speakerii, de altfel foarte avizaţi pentru subiectele discutate, au abordat un limbaj pe înţelesul tuturor, nesolicitând cunoştinţe anterioare legate de temele zilei. Acest lucru a fost în dezavantajul celor care deja  aveau experienţă pe piaţă de capital şi care au studiat şi la facultate acest domeniu sau au mai participat la traininguri , dar a venit în ajutorul celor care s-au grăbit să se inscrie la acest curs de autorizare de agenţi de investii financiare (A.S.I.F.) fără să aibă un minim set de cunoştinţe economice (şi sunt destui).Nivelul discuţiilor a fost însă de fiecare data ridicat atunci când cineva punea vreo întrebare mai “œchallenging”, de altfel discuţiile libere ce au avut loc în fiecare zi (chiar şi cele din pauză cu colegii de curs) au adus cea mai mare plus valoare cursului, pentru că pe slideurile prezentate in timpul curslului  erau şi pe cd-ul primit din prima zi.

După ce parcurgi acest curs, peste o săptămâna dai un examen grilă destul de uşor pe care îl promovezi dacă obţii 75 % din punctaj, apoi ţi se eliberează o diplomă, pe care trebuie să o depui la C.N.V.M. şi să plăteşti 100 RON şi în câteva săptămâni primesti prin posta sau ridici personal atestatul conform caruia eşti ASIF autorizat,aşa cum pot să zic şi eu conform atestatului nr.104/31.07.2009.”

Ţie cum ţi s-a părut?

  1. Ciurea Iulia says:

    La examen mi s-a parut accesibila partea practica, de calcul, insa pentru cea legislativa a trebuit sa stau sa citesc si sa retin foarte multe cifre, date, intervale pe care nici cei cu functii mari in BVB nu le stiu pe de rost! Chiar ei au recunoscut ca sunt informatii care se schimba destul de des in Codul BVB. Am observat si o destul de mare neconcordanta intre informatiile prezentate de-a lungul celor 5 zile de curs si ceea ce s-a cerut in grilele de la examen. Insa, sa spunem ca peste examen treci cu bine, important e cu ce informatii ai ramas dupa, nu doar foaia ce iti atesta calitatea de broker!

  2. atar says:

    Intotdeauna cel mai important este cu ce ramai dupa, dar nici fara atestat nu poti sa te consideri de unul singur broker!Felicitari pentru atestat!

  3. Ciurea Iulia says:

    Corect! Multumesc, sper sa nu amane prea mult urmarea acestor cursuri cei interesati sa devina brokeri! :)

  4. Dana says:

    nu costa mult

  5. Ionut Dumitrescu says:

    Ar fi interesant daca ati organiza un concurs avand ca premii plata tarifului acestui atestat de broker.

line
footer
Powered by Wordpress | Designed by Elegant Themes